Acasa

    postheadericon Un simplu sondaj de opinie

    Aşa cum tinerele viitoare mame urmează nişte cursuri prin intermediul cărora să fie instruite asupra problemelor presupuse de copilul pe care-l vor avea, tot la fel şi viitorii parlamentari ar trebui, la momentul în care vor accede în forul legislativ naţional, să ştie deja cu ce urmează să se confrunte, căror probleme este necesar să le găsească o rezolvare. Din păcate, celor mai mulţi dintre candidaţi le sunt străine chiar atribuţiile pe care le are un parlamentar, ce să mai vorbim de problemele colegiului pe care doresc să-l reprezinte. 

    Dar eu intenţionez ca, în cazul în care votul Dvs. îmi va acorda onoarea de a vă reprezenta în Camera Deputaţilor din Parlamentul României, să ştiu, din prima zi a primei sesiuni parlamentare, ce trebuie să fac pentru colegiul în care am fost ales. De aceea vă provoc să luaţi parte la un sondaj de opinie şi să răspundeţi la o întrebare, zic eu, simplă: care sunt principalele trei probleme cu care vă confruntaţi, probleme a căror rezolvare stă în puterea autorităţilor, fie ele locale sau naţionale?

    Aştept părerile Dvs. timp de o săptămână, până în data de 21 noiembrie, fie pe site-ul www.sorinzamfirescu.ro, fie pe adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza . Toate opiniile Dvs. vor fi notate, iar pe baza lor vom face şi un clasament al principalelor nemulţumiri ale cetăţenilor din Colegiul de Deputaţi Râmnicu Vâlcea Nord. 

    Vă mulţumesc anticipat pentru răspunsurile Dvs

     

    postheadericon Ce nu sunt... şi ce nu voi face în această campanie electorală

    Ştiu asta: nu sunt un tip simpatic! Dar nici nu vreau să fac ”giumbuşlucuri” pentru a vă deveni mai ”simpatic”. Aşa că, în această campanie electorală, nu o să mă vedeţi făcând lucruri ”simpatice”, doar pentru a vă convinge să mă votaţi. 

    Aşadar, nu mă veţi vedea cântând la chitară ca domnul Ludovic Orban. În schimb, spre deosebire de actualul ministru liberal al Transporturilor (în al cărui mandat nu s-a finalizat niciun kilometru de autostradă), voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a face din drumul naţional 64A Râmnicu Vâlcea- Vlădeşti - Păuşeşti Măglaşi - Băile Olăneşti un drum al ”apelor minerale”, cu o infrastructură adecvată importanţei sale, care să se regăsească pe toate hărţile turistice ale Europei. Cât priveşte cântatul la chitară, am făcut asta când eram tânăr şi îmi aduc aminte cu drag de vremurile acelea. 

    De asemenea, nu voi citi poveşti copiilor precum fostul ministru liberal domnul Cristian Adomniţei. Dar, spre deosebire de miniştrii din ultimii ani ai Educaţiei, voi avea grijă ca educatorii care trebuie să citească poveşti copiilor Dumneavostră să aibă salarii decente şi condiţii civilizate în care să-i educe pe cei mici. Cât priveşte cititul poveştilor, le-am citit copiilor mei, la vremea când aceştia erau la vârsta în care mai credeau în zâne şi în Feţi Frumoşi. 

    În fine, nu voi lansa expresii ”memorabile”, reproduse cu aviditate de ziarele de scandal sau de secţiunile sportive ale buletinelor de ştiri, aşa cum face încă deputatul de Vâlcea domnul Mitică Dragomir, zis ”Mitică de la Ligă”, zis ”Oracolul din Bălceşti”. În schimb, spre deosebire de domnul deputat PRM, care a uitat de judeţul care l-a trimis în Parlament în ziua imediat următoare aflării rezultatului alegerilor parlamentare din anul 2004, voi fi mereu printre Dumneavoastră, în Râmnic, în Vlădeşti, în Păuşeşti Măglaşi şi în Băile Olăneşti, ca să aflu ce probleme aveţi şi ca să găsim împreună o rezolvare. Cât priveşte fotbalul, ne vedem pe stadion, la meciurile CSM-ului, care are nevoie de fiecare suporter ca să intre în... ”liga lui Mitică”.

     

    postheadericon Scurt tratat despre cum se construieşte o lege

    Sunt inginer constructor. Iar această meserie formidabilă, care îşi oferă satisfacţii greu de descris, m-a învăţat să gândesc într-un anume fel şi în viaţa dinafara şantierelor de construcţii în care am lucrat sau pe care le-am condus. Iar felul acesta de a gândi îl voi aplica şi atunci când voi propune sau susţine iniţiative legislative în viitorul Parlament. 

    Pentru că:

    1. O lege bună, ca şi o construcţie, trebuie să aibă mai întâi de toate o fundaţie. Iar fundaţia unei legi este reprezentată de nevoile Dumneavoastră, de necesităţile pe care această lege trebuie să le satisfacă. Fiind mereu alături de vâlcenii din Colegiul de Deputaţi nr. 1 Râmnicu Vâlcea Nord, voi şti care sunt aceste necesităţi şi cum va trebui fundamentată o lege.

    2. Zidurile... zidurile unei construcţii trebuie să fie solide. La fel şi o lege: trebuie să fie o lege puternică, clară, care să fie uşor de aplicat, care să nu lase loc la intepretări. Să fie o lege pe care să te poţi baza. Ca deputat al Dumneavoastră, voi avea grijă ca legile pe care le va vota viitorul Parlament să fie clare să dea dreptate celui care are şi să-l pedepsească pe cel care a greşit, fără excepţii.

    3. În fine, acoperişul unei construcţii este cel care finalizează lucrarea, care o încheie, care îi dă rezistenţă în timp. Şi vă asigur că legile la care voi contribui prin votul meu de deputat şi care vor guverna viaţa vâlcenilor din Colegiul Râmnicu Vâlcea Nord şi pe cele ale celorlalţi români vor fi făcute astfel încât să dureze, să nu mai fie nevoie să se mai facă alte amendamente, modificări, abrogări, care să zăpăcească oamenii şi să-i aducă la disperare. 

    Sunt inginer constructor. Am ridicat construcţii durabile. Vreau să construiesc legi la fel de durabile!

     

    postheadericon Scrisoare catre alegatori

    Stimati  alegatori,


    Dupa cum bine stiti Legea Votului  Uninominal  a hotarat delimitarea zonelor Judetului Valcea in vederea desemnarii fiecarui reprezentant in Parlamentul Romaniei.

    Astfel dumneavoastra ca ramnicean care  locuieste pe malul stang al raului Olanesti , impreuna cu locuitorii localitatilor Vladesti, Pausesti Maglasi si Baile Olanesti veti decide  pe viitorul deputat din   Colegiul nr 1 -Camera Deputatilor .   

    Pe data de 30 noiembrie vor avea loc alegeri parlamentare. Pe buletinul  de vot, langa sigla PD-L  veti gasi candidatul pentru Camera Deputatilor  ZAMFIRESCU SORIN.

    Stimati valceni, PD-L isi propune impreuna cu reprezentantii Administratiei Publice Locale si candidatii sai pentru Parlament sa initieze acte normative menite sa asigure un trai decent , la nivelul standardelor europene, precum si o noua abordare in infrastructura, invatamant, sanatate, agricultura, etc. Prin ministrii pe care PD-L i-a avut  si care au asigurat intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, am demonstrat ca "GANDIM ALTFEL" , strict in intresul cetatenilor.

    Intram in aceasta competitive electoral alaturi de cei peste 400 de candidati ai PD-L din intreaga tara, o echipa puternica, unita, pregatita din punct de vedere professional si politic, care va duce la indeplinire obiectivele propuse in programul de guvernare la nivel  local si national. 

    Va multumesc pentru timpul pe care mi l-ati acordati ! Daca veti dori putem intretine pe net o dezbatere pe teme alese de dumneavoastra daca ne veti contacta prin intermediul acestui blog.