Acasa

    postheadericon Alegeri europarlamentare dar nu numai...

    Suntem in plina campanie a alegerilor pentru Parlamentul European. Vazand nerabdarea si dorinta tuturor de a accesa banii Uniunii Europene, de a gasi locuri de munca bine platite in vestul continentului, pe scurt de a trai in stil european, importanta acestor alegeri nu poate fi pusa de nimeni la indoiala. Dar, cu toate ca europarlamentarele si criza economica sunt  deziderate de prim ordin, in aer pluteste o atmosfera destul de pasnica ba chiar usor indiferenta in ciuda catorva stridente provocate de  "poftitorii"  fotoliului prezidential de parca alegerea Presedintelui ar fi mai presanta.

    Ramnicul nu face nici el exceptie de la regula. Ici si colo apar articole de ziar cu vadit caracter electoral dar care respecta prevederile legale, iar ecranele televizoarelor sunt ocupate zilnic cu emisiuni TV , multe dintre ele  inregistrate deci terne, sau apeland la aceiasi "actori"   a caror neimplicare directa e mai mult decat vizibila. Desi mult mai rar, dar tot cu efect electoral, se continua (din pacate) publicarea in presa scrisa a unor atacuri aparent fara legatura cu subiectul in discutie dar care nu mai pot pacali pe nimeni.Un astfel de caz este bine reprezentat de obiceiul unei ziariste de a ma ataca aproape in fiecare numar al publicatiei la care colaboreaza. Subiectele acestor atacuri sunt atat de exagerate (exprimare eufemistica) si lipsite de adevar si sens ca nu te poti abtine sa te intrebi: cui prodest, mai concret cine se afla in spatele unei actiuni de asemenea gen? Dece rupe din context cele ce public pe acest site  tragand concluzii contrare celor afirmate de mine? Dece imi da lectii de buna purtare cand de fapt lucrurile stau exact  invers? Cum imi poate reprosa neimplicarea si nepriceperea mea (lucru pe care n-au indraznit sa-l faca ziaristi cu greutate chiar cand imi erau potrivnici!) fara sa se uite pe site-ul Camerei Deputatilor sau fara sa se intereseze  la conducerea Comisiei sau a Grupului asupra modului cum este apreciata contributia mea in cele cateva luni de mandat? Faptul ca organizatii de elita din Romania cum ar fi Agentia de Monitorizarea Presei, G.D.S. sau Ordinul Arhitectilor ma invita in mod curent la diferite manifestari datorita aportului (amendamente, raportari, sustineri, initiative legislative, etc.) meu la modificarea unor legi necesare societatii civile poate fi contabilizat drept nepricepere sau neimplicare ? Daca da, atunci aceasta nepricepere nu  apartine mai degraba cumva celei care nu stie sa aprecieze ceeace fac? Dar oare legea (asa permisiva cum e ea) ii da voie sa foloseasca invectivele cu care ma "gratuleaza" in articolul din data de 25 mai a.c. ? Nu-mi ramane decat sa cer parerea unui jurist dupa care voi hotari ce am de facut . In orice caz m-am lamurit asupra talentului publicistic, a calitatilor, caracterului si competentei celei ce foloseste pentru asemenea atacuri suburbane o publicatie pe care o respect, desi in ultima vreme a tolerat in paginile ei destule neadevaruri in ceeace ma priveste. Promit sa nu-i mai acord autoarei  niciodata vreo atentie. Nu de altceva dar nu merita efortul.

    Nu ma pot opri totusi sa intreb din nou : CUI PRODEST? Poate imi raspunde cineva la aceasta intrebare fiindca mie nu-mi este rusine sa intreb cand nu intrevad foarte limpede  solutia.

    In rest apatie generala punctata doar de problemele Oltchim-ului si a izvoarelor minerale de la Olanesti, folosite in scop propagandistic de politicienii locali mai mari sau mai mici.

    Sorin Zamfirescu

     

     

    Adauga comentariul tau

    Numele dumneavoastra:
    Subiect:
    Comentariu:
      Cuvant pentru verificare. Litere mici fara spatii intre ele.
    Verificare cuvant: