Fişă de candidat în Parlament
Ştiu cum să construiesc o lege. Sunt inginer constructor şi am ridicat obiective importante în Râmnic şi în judeţ. La fel ca la o construcţie, o lege trebuie bine fundamentată pe nevoile oamenilor. De asemenea, ea trebuie să fie simplă, astfel încât oamenii să o înţeleagă uşor şi să poată fi aplicată uşor.
Nu sunt un traseist politic. Am fost întotdeauna de centru-dreapta, iar atunci când am părăsit un partid am făcut-o nu pentru că mi-am schimbat convingerile, ci pentru că respectivul partid s-a schimbat. Şi, mai important decât toate, nu am plecat niciodată la un partid aflat ”la putere”, deci nu pot fi acuzat că am umblat să îmi câştig un ”ciolan”. Cei care mă acuză ar fi bine să se uite mai bine în ograda lor.
Ştiu, ca fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea şi ca partener al actualului primar, Mircia Gutău, de ce este nevoie pentru ca o administraţie locală să funcţioneze la toţi parametrii pentru mai binele comunităţii. Şi pot gândi legi care să ajute nu numai administraţiile locale din Colegiul Râmnicu Vâlcea Nord, ci din toată ţara.
De-a lungul anilor, odată cu vârsta, am strâns şi multă experienţă, atât în administraţia locală, cât şi în conducerea unor unităţi economice sau în domeniul serviciilor publice. Iar vârsta, pentru mine, este o problemă de gândire, nu de contabilizare a anilor.
Nu percep postul de deputat în Parlamentul României drept un loc ”călduţ”, din care să ies la pensie. Ci ca pe o consecinţă firească a unei activităţi de o viaţă întreagă, ca pe o provocare, ca pe o ocazie de a încerca să schimb lucrurile în bine pentru mai mulţi.
Nu o să vedeţi clipuri electorale în care să apar închinându-mă plin de evlavie exagerată în faţa icoanelor. Cred în Dumnezeu Creatorul, dar relaţia mea cu El se desfăşoară într-un cadru intim, nu în lumina reflectoarelor sau a blitzurilor aparatelor de fotografiat.
Nu mint şi nu promit ce nu pot face pentru că nici mie nu-mi place să fiu minţit sau înşelat. Îmi cunosc măsura puterilor.
Cred în eficienţa contactelor directe cu oamenii, dar nu mă laud, aşa cum o fac alţii, că am fost primit cu ”entuziasm”, sau cu ”căldură”, sau cu ”speranţă” de alegătorii din colegiu. Sunt doar un candidat în alegeri, nu Mesia reîntors pe pământ! Dar trebuie să spun că am fost primit în multe locuri şi de mulţi oameni cu sinceră simpatie.
Sunt un om norocos: am o familie care mi-a fost şi îmi este alături, am prieteni care au încredere în mine şi am cunoscut, de-a lungul vieţii, mii de oameni deosebiţi - simpli locuitori ai Râmnicului, oameni cu funcţii importante la un moment dat, colegi de partid... Mă simt dator să răsplătesc acest noroc printr-o activitate care îmi va da posibilitatea să fac bine multor oameni.
De aceea candidez!
De aceea, cu sprijinul Dvs., am credinţa că voi reuşi!


